Apr 11

Youth Speak Forum Moldova

Formularul de aplicare: bit.ly/YouthSpeakMoldova

YouthSpeak Forum este o mișcare globală organizată anual în peste 120 de țări, în Moldova fiind la a treia ediție.

Moldova YouthSpeak Forum își propune să creeze conexiunea dintre persoane din domenii și generații diferite, care vor discuta asupra celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă setate de Organizația Națiunilor Unite în anul 2015 drept indicatori a ”unei lumi mai bune” către anul 2030. Astfel, dacă ești tânăr și vrei să Fii Vocea Generației Tale, te invităm cu mare drag pe 12 mai, începând cu ora 9:00, pe strada Studenților 9/11 (Tekwill).

Subiectul principal al evenimentului din acest an este axat pe două dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă: „Educația de Calitate” și ”Lucrul Decent și Creștere Economică în Moldova”. YouthSpeak Forum va întruni speakeri din sectorul public și privat, discuții panel și workshop-uri care vor fi structurate în 3 părți:

Conștientizare: în prima etapă a forumului va avea loc interacțiunea dintre diverși speakeri, lideri ai societății civile, reprezentanți ai afacerilor de succes din Moldova, persoane importante din administrația statului.

Implicare: participanții vor fi grupați în echipe și vor încerca să găsească soluții reale pentru problemele aduse în discuție, căutând diverse metode pentru a pune în practică soluțiile discute.

Acționare: pentru a crea un impact real, ideile se vor transforma în acțiuni concrete. Astfel, grupurile de tineri vor genera noi proiecte și idei care vor fi ulterior implementate.