Comunicat

Întrevedere cu Excelența Sa, Dr. Turki Abdulla Al-Mahmoud, Ambasadorul Statului Qatar în Republica Moldova

24.11.2025
← Toate comunicatele

Astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova (USM), rectorul Igor Șarov a avut o întrevedere cu Excelența Sa, Dr. Turki Abdulla Al-Mahmoud, Ambasadorul Statului Qatar în Republica Moldova. Discuțiile s-au axat pe dezvoltarea cooperării academice și culturale dintre USM și instituțiile din Qatar.

Una dintre principalele inițiative analizate a fost crearea unui Centru al Limbii și Culturii Arabe în cadrul Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRISPA). Părțile au examinat oportunitățile pe care un astfel de centru le-ar putea oferi studenților și comunității academice, inclusiv prin promovarea schimburilor educaționale și aprofundarea dialogului intercultural.

În cadrul vizitei, Excelența Sa, Dr. Turki Abdulla Al-Mahmoud a inspectat sălile de curs de la FRISPA, manifestând un interes deosebit pentru infrastructura destinată procesului educațional. Universitatea de Stat din Moldova salută deschiderea Ambasadei Statului Qatar pentru consolidarea parteneriatului academic și cultural și își exprimă disponibilitatea de a avansa proiectele comune în beneficiul studenților.

[:]