Au rămas zile numărate până dăm start înscrierilor la Universitatea de Stat din Moldova. Iată ce trebuie să cunoști până începe procesul de admitere 2025 la USM.

Înscrierea candidaților la concursul de admitere are loc ONLINE, individual sau ghidați de către membrii comisiilor de admitere, utilizând platforma
eadmitere.gov.md.

Toți utilizatorii sistemului informațional eAdmitere se pot autentifica cu semnătura digitală/electronică/mobilă/card de identificare, utilizând MPass. Iar cei care nu dețin una dintre semnăturile menționate anterior, se pot înscrie cu ajutorul membrilor comisiei de admitere a USM.

Concursul de admitere la studii superioare se va desfășura în două sesiuni: sesiunea de bază (21.07.25 – 12.08.25); sesiunea suplimentară, desfășurată în limita locurilor rămase disponibile, (13.08.25 – 24.08.25).

Comisia de admitere a Universității de Stat din Moldova vă va asigura suport informațional pe toată perioada procesului de admitere, astfel, nu ezitați să ne contactați și să adresați întrebări. Totodată, mai multe detalii puteți găsi, accesând metodologia de organizare și desfășurare a concursului de admitere, disponibil aici:
https://usm.md/?page_id=39420.
Vă așteptăm la Universitatea de Stat din Moldova!
